Sunt psiholog și psihoterapeut de orientare jungiană și am absolvit un master de psihanaliză. Sunt facilitator de constelații familiale/sistemice și terapeut în formare în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale sau a Tarotului Arhetipal (Référential de Naissance).
Întâlnirea cu C.G.Jung s-a produs acum mulți ani. Ca moment în timp, ar fi lectura memoriilor lui, “Amintiri, vise, reflecții”. Însă într-un fel sau altul, l-am simțit mereu alături, ca pe un prieten drag și apropiat. Dintre toate conceptele lui Jung, individuarea (care de altfel le înglobează pe toate celelalte), îmi este foarte aproape de suflet. Individuarea este drumul fiecăruia dintre noi către propriul sine, înseamnă autocunoașterea și realizarea potențialului, acțiuni care se regăsesc foarte bine enunțate în îndemnul lui Nietzsche:
“Devino ceea ce ești. Înfăptuiește ceea ce numai tu poți înfăptui. Fii stăpânul și sculptorul propriei tale ființe.”